Membri

Statutul ARRISE prevede faptul că pot deveni membri ai Asociaţiei: (a) cadre universitare şi de cercetare care predau/elaborează studii în domeniul Relaţiilor Internaţionale şi Studiilor Europene; (b) demnitari şi funcţionari din cadrul instituţiilor româneşti sau străine care sunt angrenaţi în activităţi specifice domeniului de Relaţii Internaţionale şi Studiilor Europene; (c) persoane care se specializează (sub forme de: doctorat, masterat, burse, stagiu etc.) în domeniul Relaţiilor Internaţionale şi Studiilor Europene; (d) reprezentanţi ai redacţiilor revistelor şi publicaţiilor din domeniul relaţiilor internaţionale şi studiilor europene etc.

În prezent, ARRISE este alcătuită cu precădere din cadre didactice sau tineri cercetători în domeniul RISE din marile centre universitare ale României: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara etc.

Cum puteți adera la ARRISE?

Puteți solicita adeziunea la ARRISE completând formularul online disponibil. ARRISE vă asigură că datele dumneavoastră vor fi folosite doar pentru îndeplinirea obiectivelor asociației, în special pentru stabilirea de contacte între membrii săi.

După completarea formularului, veți primi o confirmare a înregistrării solicitării adeziunii. Solicitarea va fi înaintată Consiliului Director și, după deliberarea acestuia, veți primi o confirmare electronică a obținerii statutului de membru ARRISE. Ulterior, veți primi informări de la ARRISE și veți putea participa la toate evenimentele asociației în calitate de membru/membră.

This post is also available in: Engleză